Stadiul I. Metode adjustate (auxiliare)- sunt
proceduri care pregătesc pacientul pentru activităţile ocupaţionale.
-
sunt
premergătoare activităţilor practice
-
includ:
- exerciţii fizice
- tehnici de facilitare şi
inhibiţie
-
posturări
-
stimulare senzorială
-
procedură ce folosesc agenţi fizici şi terapeutici
- preocuparea principală a terapeutului este evaluarea
şi remedierea
componentelor
performanţei ocupaţionale.
Stadiul II. Metode facilitatoare
Activităţile practice au fost definite ca activităţi
care au un scop autonom, înafară de funcţia motorie cerută pentru a executa
acţiunea respectivă. Inhibiţie=
Multe metode folosite în
terapia ocupaţională nu sunt direct activităţi practice, ele sunt denumite metode
facilitatoare (şi/sau instalaţii); ele stimulează activităţile practice:
-
scândura
pentru şlefuit;
-
skating
boards (placă de alunecat);
-
clădirea
unor cuburi sau conuri;
-
confecţionarea
de cârlige de rufe;
-
stimulatoare
de conducere auto;
-
stimulatoare
de activităţi profesionale (echipamentul computerizat Baltimore);
-
activităţi
care se desfăşoară în masă.
Stadiul III. Activităţile practice.
Acestea sunt esenţa terapiei ocupaţionale.. Includ
activităţi care au un scop de sine – stătător, care este relevant şi
semnificativ pentru pacient. Aceste activităţi fac parte din rutina vieţii
cotidiene şi se desfăşoară în cadrul performanţei ocupaţionale.
Stadiul IV. Performanţa ocupaţională şi rolurile
ocupaţionale.
In stadiul final al
tratamentului, pacientul îşi execută rolurile sale ocupaţionale în mediul
ambiant şi în comunitate. O execuţie corespunzătoare a ADL, a activităţilor de
muncă şi productive, a activităţilor de relaxare şi joaca vor da pacientului un
nivel maxim şi independenţă. In acest stadiu intervenţia terapiei ocupaţionale
se limitează şi în final se întrerupe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu