In fiecare etapă a vieţii, în viaţa fiecărei individ,
există activităţi (ocupaţii) optime pentru menţinerea stării de sănătate şi
pentru societate.
Rolurile terapeutului ocupational :
-
evaluează
tipurile de activităţi ocupaţionale trevute şi prezente, pe care le poate
executa individul;
-
identifică
disfuncţiile privind activităţile ocupaţionale;
-
identifică
comportamentele disfuncţionale din gestică şi impactul lor asupra activităţilor
ocupaţionale;
-
remediază
sau compensează disfuncţiile din activităţile ocupaţionale şi din gestică;
-
facilitează
sau structurează schemele de mişcare din activităţile ocupaţionale, în funcţie
de vârstă şi de rolul pe care îl are de îndeplinit pacientul în viaţa zilnică.
Componentele performanţei ocupaţionale sunt:
-
schemele
comportamentale învăţate care compun şi fundamentează activităţile ocupaţionale
ale individului
-
schemele
de mişcare care stau la baza gesturilor ce compun activităţile ocupaţionale.
La baza terapiei ocupaţinale stă constatarea că activităţile folosite
pentru a preveni şi remedia disfuncţiile şi pentru a obţine un maximum de
adaptare a individului la mediul său ambiant.
Terapia ocupaţională
este definită ca fiind forma de tratament care foloseşte activităţile şi metode
specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura
activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfunţii şi de a diminua
deficienţe fizice.
Termenul de ocupaţional se
referă la folosirea direcţionată spre un anumit scop a timpului, energiei, la
suscitarea interesului pentru participarea activă la ADL, la activităţi de
muncă şi producţie, la activităţi de joacă şi destindere. Conceptul de ocupaţie
include şi conceptul de modele de perfprmţă ocupaţională.
Activităţile practice sunt
utilizate singure sau asociate cu terapia adjuventă: ortezarea, echipamentele
de asistenţă, bio-feed-backul: se folosesc pentru a dirija concentrarea procentului
şi scopul terapeutic urmărit şi nu pe mişcări şi contracţii izolate.
Eventuală pentru eficienţa
terapiei ocupaţionale este participarea activă a pacientului la tratament.
Sintagma de sarcini
selectate iclude:
-
acele
sarcini care-l ajută pe pacient în mod optim să atingă obiectivele terapeutice;
-
sarcinile
necesare integrării pacientului în condiţiile de mediu.
Bazele filozofice ale terapiei ocupaţionale au fost puse în 1979 de AOTA
(Asoc. Americană de terapiei ocupaţională), aceste se referă la următoarele
considerente:
-
Omul
este o fiinţă activă a cărei dezvoltare este influenţată de utilizarea unor
activităţi practice.
-
Folosindu-şi
capacitatea de motivaţie intrinsecă fiinţele umane sunt capabile să-şi
influenţeze sănătatea fizică şi mintală, ca şi mediul fizic şi social, prin
intermediul unor activităti utile, practice.
-
Viaţa
umană include un proces de continuă adaptare, ceea ce înseamnă o continuă
schimbare funcţională care promovează supravieţuirea şi „actualizarea”
individului. Factorii biologici, psihologici şi de mediu pot întrerupe procesul
de adaptare în orice moment al ciclului de viaţă. Afectarea procesului de
adaptare poate determina disfuncţii. Activităţile practice facilitează procesul
adaptativ.
Terapia ocupaţională este bazată pe folosirea activităţilor funcţionale
pentru a obţine maximum de adaptare a organismului la mediul său de viaţă.
Esenţa terapiei
ocupaţionale este participarea activă a pacientului la activităţile în scopul
îmbunătăţirii performanţei funcţionale. Utilizarea procedurilor facilitării,
este acceptată de terapia ocupaţională numai în măsura în care se folosesc
pentru a pregăti pacientul pentru o bună participare la procesul terapeuic.
Ipoteze despre modelul de performanţă ocupaţională
- performanţa ocupaţională contribuie
la realizarea corespunzătoare a rolului ocupaţional al individului.
- Performaţa ocupaţională a fiinţei
umane se referă la:
-
ADL
(activitate din viaţa zilnică)
-
Activităţi
de muncă şi producţie
-
Joaca
şi activităţile din timpul liber
- Dezvoltarea, desfăşurarea şi
menţinerea performanţei ocupaţionale este influneţată de:
- elemente intrapesonale: - aspecte
temporare;
-
factori genetici, morfofiziologici şi patologici.
- elemente extrapersonale:-mediul fizic;
-
obiecte, unelte;
-
elemente sociale, culturale şi familiare.
4. Menţinerea unui echilibru între activităţile ocupaţionale este esenţială
pentru menţinerea stării de sănătate.
5. dezvoltarea unei performanţe ocupaţionale adecvate este dependentă de
dezvoltarea neuropsihică şi de funcţiile integrative: senzoriale, motorii,
cognitive, psihosociale.
6. Diverse boli sau traumatisme care afectează oricare din componetele
performanţei ocupaţinale determină eşecul integrării subsistemelor componente,
determinând incapacitatea ocupaţional al individului.
7. Rolul terapistului ocupaţional este de a optimiza performanţe
ocupaţionale, astfel încât pacientul să-şi poată îndeplinii rolul său
ocupaţional.
8. terapistul ocupaţional se va ocupa de remedierea şi compensarea
difereţelor apărute la nivelul componentelor performanţcupaţionale.
9. Cel mai important instrument cu care operează terapia ocupaţională sunt
activităţile practice.
10. Terapistul ocupaţional se va preocupa să pregătească bolnavul pentru
executarea activităţilor practice. In acest scop poate folosi ,etode ajutătoare
şi complementare:
- exerciţii terapeutice;
- tehnici de facilitare
neuromusculară. proprioceptivă (T+NP);
- agenţi fizici;
- stimulare senzorială;
- orteze (atele);
- asistare prin instalaţi,
dispozitive.
11. Folosirea exclusivă a metodelor preliminare şi complementare în afara
contextului de activitate ocupaţională, nu se consideră terapie ocupaţională.
Terapeutul ocupaţional trebuie să-l ajute pe bolnav să devină independent,
cât se poate, în dfera activităţilor ocupaţionale, încă de la debutul bolii. In
multe situaţii de disfuncţii intervine încă din perioada operatorie şi
postoperatorie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu