joi, 23 mai 2013

Rolul terapiei ocupaţionale si ipoteze despre modelul de performanta ocupationala

In fiecare etapă a vieţii, în viaţa fiecărei individ, există activităţi (ocupaţii) optime pentru menţinerea stării de sănătate şi pentru societate.
            Rolurile terapeutului ocupational : 
-          evaluează tipurile de activităţi ocupaţionale trevute şi prezente, pe care le poate executa individul;
-          identifică disfuncţiile privind activităţile ocupaţionale;
-          identifică comportamentele disfuncţionale din gestică şi impactul lor asupra activităţilor ocupaţionale;
-          remediază sau compensează disfuncţiile din activităţile ocupaţionale şi din gestică;
-          facilitează sau structurează schemele de mişcare din activităţile ocupaţionale, în funcţie de vârstă şi de rolul pe care îl are de îndeplinit pacientul în viaţa zilnică.



Componentele performanţei ocupaţionale sunt:
-          schemele comportamentale învăţate care compun şi fundamentează activităţile ocupaţionale ale individului
-          schemele de mişcare care stau la baza gesturilor ce compun activităţile ocupaţionale.

La baza terapiei ocupaţinale stă constatarea că activităţile folosite pentru a preveni şi remedia disfuncţiile şi pentru a obţine un maximum de adaptare a individului la mediul său ambiant.
            Terapia ocupaţională este definită ca fiind forma de tratament care foloseşte activităţile şi metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfunţii şi de a diminua deficienţe fizice.
            Termenul de ocupaţional se referă la folosirea direcţionată spre un anumit scop a timpului, energiei, la suscitarea interesului pentru participarea activă la ADL, la activităţi de muncă şi producţie, la activităţi de joacă şi destindere. Conceptul de ocupaţie include şi conceptul de modele de perfprmţă ocupaţională.
            Activităţile practice sunt utilizate singure sau asociate cu terapia adjuventă: ortezarea, echipamentele de asistenţă, bio-feed-backul: se folosesc pentru a dirija concentrarea procentului şi scopul terapeutic urmărit şi nu pe mişcări şi contracţii izolate.
            Eventuală pentru eficienţa terapiei ocupaţionale este participarea activă a pacientului la tratament.
            Sintagma de sarcini selectate iclude:
-          acele sarcini care-l ajută pe pacient în mod optim să atingă obiectivele terapeutice;
-          sarcinile necesare integrării pacientului în condiţiile de mediu.
Bazele filozofice ale terapiei ocupaţionale au fost puse în 1979 de AOTA (Asoc. Americană de terapiei ocupaţională), aceste se referă la următoarele considerente:
-          Omul este o fiinţă activă a cărei dezvoltare este influenţată de utilizarea unor activităţi practice.
-          Folosindu-şi capacitatea de motivaţie intrinsecă fiinţele umane sunt capabile să-şi influenţeze sănătatea fizică şi mintală, ca şi mediul fizic şi social, prin intermediul unor activităti utile, practice.
-          Viaţa umană include un proces de continuă adaptare, ceea ce înseamnă o continuă schimbare funcţională care promovează supravieţuirea şi „actualizarea” individului. Factorii biologici, psihologici şi de mediu pot întrerupe procesul de adaptare în orice moment al ciclului de viaţă. Afectarea procesului de adaptare poate determina disfuncţii. Activităţile practice facilitează procesul adaptativ.
Terapia ocupaţională este bazată pe folosirea activităţilor funcţionale pentru a obţine maximum de adaptare a organismului la mediul său de viaţă.
            Esenţa terapiei ocupaţionale este participarea activă a pacientului la activităţile în scopul îmbunătăţirii performanţei funcţionale. Utilizarea procedurilor facilitării, este acceptată de terapia ocupaţională numai în măsura în care se folosesc pentru a pregăti pacientul pentru o bună participare la procesul terapeuic.

Ipoteze despre modelul de performanţă ocupaţională
  1. performanţa ocupaţională contribuie la realizarea corespunzătoare a rolului ocupaţional al individului.
  2. Performaţa ocupaţională a fiinţei umane se referă la:
-          ADL (activitate din viaţa zilnică)
-          Activităţi de muncă şi producţie
-          Joaca şi activităţile din timpul liber
  1. Dezvoltarea, desfăşurarea şi menţinerea performanţei ocupaţionale este influneţată de:
- elemente intrapesonale:   - aspecte temporare;
                                          - factori genetici, morfofiziologici şi patologici.
- elemente extrapersonale:-mediul fizic;
                                          - obiecte, unelte;
                                          - elemente sociale, culturale şi familiare.
4. Menţinerea unui echilibru între activităţile ocupaţionale este esenţială pentru menţinerea stării de sănătate.
5. dezvoltarea unei performanţe ocupaţionale adecvate este dependentă de dezvoltarea neuropsihică şi de funcţiile integrative: senzoriale, motorii, cognitive, psihosociale.
6. Diverse boli sau traumatisme care afectează oricare din componetele performanţei ocupaţinale determină eşecul integrării subsistemelor componente, determinând incapacitatea ocupaţional al individului.
7. Rolul terapistului ocupaţional este de a optimiza performanţe ocupaţionale, astfel încât pacientul să-şi poată îndeplinii rolul său ocupaţional.
8. terapistul ocupaţional se va ocupa de remedierea şi compensarea difereţelor apărute la nivelul componentelor performanţcupaţionale.
9. Cel mai important instrument cu care operează terapia ocupaţională sunt activităţile practice.
10. Terapistul ocupaţional se va preocupa să pregătească bolnavul pentru executarea activităţilor practice. In acest scop poate folosi ,etode ajutătoare şi complementare:
      - exerciţii terapeutice;
      - tehnici de facilitare neuromusculară. proprioceptivă (T+NP);
      - agenţi fizici;
      - stimulare senzorială;
      - orteze (atele);
      - asistare prin instalaţi, dispozitive.
11. Folosirea exclusivă a metodelor preliminare şi complementare în afara contextului de activitate ocupaţională, nu se consideră terapie ocupaţională.

Terapeutul ocupaţional trebuie să-l ajute pe bolnav să devină independent, cât se poate, în dfera activităţilor ocupaţionale, încă de la debutul bolii. In multe situaţii de disfuncţii intervine încă din perioada operatorie şi postoperatorie 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu