vineri, 24 mai 2013

Modalitati de abordare terapeutica

Modalităţi de abordare terapeutică:
-          abordare biomecanică;
-          abordare senzorial motorie;
-          abordare reabilitantă.

Abordarea biomecanică în tratamentul disfuncţiilor fizice aplică principiile fizice ale cineticii şi cinematicii la mişcările corpului uman. Metodele de tratament din cadrul acestei cinematic abordări utilizează principiile fizicii legate de forţe, pârghii, tensiuni. Exemplu de tehnici biomecanice sunt bilanţul muscular şi articular, activitatea kinetică, exerciţiile terapeutice şi ortezarea.
Obiectivele abordării biomecanice constau în:
-          evaluarea limitărilor mobilităţii, forţei şi rezistenţei;
-          refacerea mobilităţi, forţei şi rezistenţei;

-          reeducarea diformităţiilor.

Abordarea bomecanică este cea mai adecvată pentru pacienţi care prezintă leziuni neurologice periferice  şi ortopedice, dar au S.N. central intact. Aceşti bolnavi pot controla muşcări izolate şi scheme specifice de mişcare, dar prezintă limitarea mobilităţii articulare, a forţei şi rezntenţei musculare.
            Se indică în reumatisme inflamatorii; obiectivul terapiei ocupaţionale constau în corectarea mişcărilor şi gesturilor afectate, pentru restabilirea posibilităţilor de comunicare a bolnavului cu mediul înconjuror.
            Recomandarea tehnicilor se face după analiza fiecărui caz, în funcţie de stadiul procesului inflamator, mărirea deformărilor, frecvenţă şi intensitatea durerilor.
            Terapia ocupaţională se indică în fazele de revulsie, fiind contraindicată în fuseu inflamator.
            Dintre tehnici se recomandă: cusut, gravare modelat cu ceară etc.
            Abordarea biomecanică se indică de asemenea în:
-          reumatismul degenerative;
-          afecţiuni postraumatice ale membrelor, care prin frecvenţă şi gravitate reprezintă indicaţie majoră a terapeiei ocupaţionale (amputaţi, fracturi, arsuri);
-          afecţiuni ale S.N. periferic;
-          distrofii musculare.

In amputaţii terapia ocupaţională asugură, în faza prepratetică reeducarea bolnavului, iar după montarea protezei permite învăţrarea gesturilor utilitare.
            Multe dintre etodele preliminare şi complementare sunt biomecanice, principiile biomecanicii pot fi aplicate cu următoarele activităţi parctice: tăiatl lemenlor cu fierăstrăul, întinsul ....., aspiratul covoarelor.
Abordarea senzorial motorie se aplică la pacienţii cu disfuncţii ale sistemului nervos central şi se bazează pe refacerea controlului motor.
            In leziunile S.N.C. sunt tulburate coordonarea, controlul şi modularea mişcărilor.
            Se folosesc mecanisme neurofiziologice pentru a normaliza tonusul muscular şi a solicita un răspuns motor cât mai aproape de realitate. Tratamentul se bazează pe folosirea mecanismelor refleze; secvenţialitatea sa urmează etapele dezvoltării ontigenetice. In acest tip de tratament sunt incluse:
-          metode de terapie prin mişcare: Road; Brunnström;
-          tehnici de facilitare neuromusculară periferică: Knot şi Voss;
-          tratementul neuroevolutiv:Bobath;
-          metoda Affalter.

Toate modalităţile terapeutice bazate pe abordarea neurosenzorială se fundamentează pe principul refacerii funcţiei motorii centrale şi ameliorarea performanţei motorii. Terapia ocupaţională îşi propune dezvoltarea independenţei pacientului privind igiena corporală personală, activităţi curente şi chiar deplasările.
Abordarea reabilitantă. Reabilitarea are sensul de revenire la abilitate (mai precis de a-şi recăpăta abilitatea), ceea ce înseamnă maximă capacitate fizică, intelectuală, socială, profesională şi economică posibilă pentru un individ. Prin această abordare se încearcă o recuperare la un anumit grad de abilitate care să-i permită pacientului să trăiască şi să muncească cu capacitatea restantă.
In terapie accentul este pus mai ales pe abilităţi, decât pe disabilităţi. Acest tip de abordare foloseşte măsuri care ajută pacientul să trăiască cât mai independent posibil, cu disabilităţile reziduale. Scopul este de a învăţă pacientul să înveţă muncească cu disfuncţiile existente sau să-şi compenseze funcţiile fizice. Este un proces dinamic care-i cere pacientului să devină membru în echipa de recuperare.  Terapia ocupaţională se concentrează pe minimalizarea barierelor disabilităţii î îndeplinirea rolurilor ocupaţionale.
Metodele de tratament sunt:
  1. Evaluarea şi antrenarea activităţilor de autoîngrijire.
  2. Achiziţionarea şi antrenamentul pentru folosirea dispozitivelor de asistare.
  3. Îmbrăcăminte adaptată disfuncţiilor bolnavului.
  4. Activităţi casnice şi îngrijirea copilului.
  5. Simplificarea muncii şi consemnarea energiei.
  6. Activităţi legate de profesie.
  7. Activităţi de relaxare, în timpul liber.
  8. Antrenarea cu proteze.
  9. Utilizarea căruciorului cu rotile.
  10. Evaluarea şi adaptarea locuinţei.
  11. Transportul în comun.
  12. Adaptarea arhitecturale.
  13. Achiziţia şi antrenamentul în folosirea ajutoarelor pentru comunicare.

In terapie, se combină frecvent cele 3 tipuri de abordare a teraoiei ocupaţinoale.
            Obiectivele tratamentului şi strategia aplicate se bazează pe rezultatele procesului de evaluare. Obiective generale al tratamentului este acela de a readuce pacientul la nivelul maxim de performanţă ocupaţională.
Planul de tratament reprezintă esenţa practicii terapiei ocupaţionale. Un plan corect de tratament se va elabora după ce s-au realizat următoarele:
-          analiza şi interpretarea datelor obţinute în procesul de evaluare;
-          stabilirea obiectivelor de tratament;
-          selectarea unor mijloace terapeutice adecvate;
-          reevaluarea periodică;
-          stabilirea priorităţilor de tratament.

Planul de tratament se va stabili pe termen scurt şi pe termen lung şi cuprinde:
  1. Culegerea de date se va face din documente medicale; din istoricul educaţional profesional şi social; din interviul cu pacientul şi aparţinători.
  2. Analiza datelor şi identificarea problemelor. Din datele culese se vor stabili disfuncţiile din aria performanţelor ocupaţionale şi se va nota care dintre acestea beneficiază de mijloace terapeutice din domeniul terapiei ocupaţionale, şi care de alte mijloace terapeutice.
  3. Selectarea schemei de tratament. In funcţie de natura deficitului se va alege cea mai potrivită modalităţi de abordare terapeutică.
  4. Stabilirea obiectivelor tratamentului. Scopurile sunt  exprimări cu caracter general despre refacerea funcţională pe care o urmărim în viitor. Ele sunt obiective pe termen lung ale recuperării. Obiectivele reprezintă etapele intermediare pe care ni le propunem pentru atingerea scopului următor.

Terapeutul împreună cu pacientul vor stabili obiectivele care trebuie atinse la sfârşitul tratamentului şi se vor selecta metodele adecvate pentru atingerea obiectivelor propuse. Aprecierea progresiei tratamentului se va face prin aprezierea realizării obiectivelor propuse. In absenţa stabilirii unor obiective bine definite nu vom avea o bază pentru selectarea unor mijloace terapeutice adecvate şi va fi imposibil de apreciat eficienţa tratamentului.
            Se va specifica dacă este necesară folosirea unor echipamente speciale, instalaţii de asistenţă, adaptări ale mediului ambiant, indicaţii verbale etc pentru ca pacientul să poată desfăşura acţiunea propusă.
            Alegerea mijloacele de tratament
            In funcţie de scopuri şi obiective se vor selecta mijloacele terapeutice adecvate. Alegerea lor se va face în funcţie şi de alţi factori, cum sunt:
  1. Stabilirea scopului pe care şi-l propune pacientul.
  2. prognosticul privind refacerea funcţiei pierdute.
  3. Stabilirea precauţiilor şi contraindicaţiilor ce limitează aplicarea programului de terapie ocupaţională.
  4. Ce alte tratamente a mai primit pacientul.
  5. Care sunt obiectivele celorlalte modalităţi terapeutice.
  6. Câtă energie consumă pacientul pentru alte tipuri de terapie aplicate.
  7. Care este starea generală de sănătate a pacientului.
  8. Ce preocupări şi deprinderi profesionale are pacientul.
  9. In ce mediu social şi cultural trăieşte.
  10. Ce roluri îndeplineşte pacientul în comunitate.
  11. ce tipuri de exerciţii şi activităţi sunt mai utile şi suscită interesul pacientului.
  12. ce echipamente speciale şi adaptări la echipamentele terapeutice sunt necesare pentru ca performanţa pacientului să fie la un nivel cât mai ridicat.

In timp se tratamentul se desfăşoară, terapeutul este obligat să observe următoarele aspecte ....:
-          Obiectivele propuse sunt proporţionale cu capacităţile şi nevoile pacientului?
-          Metodele alese sunt cele mai adecvate pentru a îndeplini obiectivele propuse?
-          Pacientului i se potrivesc metodele de tratament alese, le percepe ca fiind valoroase şi merită osteneala de a le practica pentru scopurile propuse?

Pe baza acestor observaţii, terapeutul va face reevaluarea funcţională a pacientului, folosind aceleaşi metode, se vor compara rezultatele cu cele iniţiale şi se va aprecia progresul sau regresul, deci eficienţa tratamentului ales.
            Tratamentul este conceptul î aşa fel, încât să pregătească pacientul pentru reîntoarcerea în mediul familial şi în comunitate. Deseori terapia continuă la un nivel mai redus şi la domiciliu.
            Dacă programul iniţial de tratament este eficient se vor face pregătirile necesare în vederea externării, adică:
-          dotarea cu dispozitive de asistenţă şi echipamente speciale;
-          stabilirea unui program de exerciţii şi activităţi terapeutice  la domiciliu;
-          efectuarea unei vizite la domiciliu pentru a evalua dificultăţile pe care le ridică locuinţa deficienţelor pacientului şi pentru a recomanda amenajările posibile;
-          se va lua legătura cu sistemul de asistenţă la domiciliu (acesta unde există).

Se va acorda o atenţie deosebită pregătiri psihologice a bolnavului care trebuie să se adapteze deficienţei pe care o prezintă. Membrii familiei vor fi prezenţi să acorde suport emoţional pacientului şi vor fi instruiţi privind:
-          gradul în care pacientul poate executa ADL-urile şi la ce îmbunătăţiri se mai pot aştepta;
-          soluţii de acces în locuinţe;
-          recomandări privind adaptări şi modificări la domiciliu;
-          modul de a obţine şi folosi dispozitive de asistenţă şi echipament pentru mobilitate;
-          informaţii privind serviciile de asistenţă la domiciliu şi instituţiile în care pacienţi pot fi internaţi.







































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu