Modalităţi de abordare terapeutică:
-
abordare
biomecanică;
-
abordare
senzorial motorie;
-
abordare
reabilitantă.
Abordarea biomecanică în
tratamentul disfuncţiilor fizice aplică principiile fizice ale cineticii şi
cinematicii la mişcările corpului uman. Metodele de tratament din cadrul
acestei cinematic abordări utilizează principiile fizicii legate de forţe,
pârghii, tensiuni. Exemplu de tehnici biomecanice sunt bilanţul muscular şi
articular, activitatea kinetică, exerciţiile terapeutice şi ortezarea.
Obiectivele abordării
biomecanice constau în:
-
evaluarea
limitărilor mobilităţii, forţei şi rezistenţei;
-
refacerea
mobilităţi, forţei şi rezistenţei;
-
reeducarea
diformităţiilor.
Abordarea bomecanică este cea mai adecvată pentru pacienţi care prezintă
leziuni neurologice periferice şi ortopedice,
dar au S.N. central intact. Aceşti bolnavi pot controla muşcări izolate şi
scheme specifice de mişcare, dar prezintă limitarea mobilităţii articulare, a
forţei şi rezntenţei musculare.
Se indică în reumatisme
inflamatorii; obiectivul terapiei ocupaţionale constau în corectarea mişcărilor
şi gesturilor afectate, pentru restabilirea posibilităţilor de comunicare a
bolnavului cu mediul înconjuror.
Recomandarea tehnicilor se
face după analiza fiecărui caz, în funcţie de stadiul procesului inflamator,
mărirea deformărilor, frecvenţă şi intensitatea durerilor.
Terapia ocupaţională se
indică în fazele de revulsie, fiind contraindicată în fuseu inflamator.
Dintre tehnici se
recomandă: cusut, gravare modelat cu ceară etc.
Abordarea biomecanică se
indică de asemenea în:
-
reumatismul
degenerative;
-
afecţiuni
postraumatice ale membrelor, care prin frecvenţă şi gravitate reprezintă
indicaţie majoră a terapeiei ocupaţionale (amputaţi, fracturi, arsuri);
-
afecţiuni ale
S.N. periferic;
-
distrofii
musculare.
In amputaţii terapia ocupaţională asugură, în faza
prepratetică reeducarea bolnavului, iar după montarea protezei permite
învăţrarea gesturilor utilitare.
Multe dintre etodele
preliminare şi complementare sunt biomecanice, principiile biomecanicii pot fi
aplicate cu următoarele activităţi parctice: tăiatl lemenlor cu fierăstrăul,
întinsul ....., aspiratul covoarelor.
Abordarea senzorial motorie se aplică la pacienţii cu disfuncţii ale
sistemului nervos central şi se bazează pe refacerea controlului motor.
In leziunile S.N.C. sunt
tulburate coordonarea, controlul şi modularea mişcărilor.
Se folosesc mecanisme
neurofiziologice pentru a normaliza tonusul muscular şi a solicita un răspuns
motor cât mai aproape de realitate. Tratamentul se bazează pe folosirea mecanismelor
refleze; secvenţialitatea sa urmează etapele dezvoltării ontigenetice. In acest
tip de tratament sunt incluse:
-
metode de
terapie prin mişcare: Road; Brunnström;
-
tehnici de
facilitare neuromusculară periferică: Knot şi Voss;
-
tratementul
neuroevolutiv:Bobath;
-
metoda
Affalter.
Toate modalităţile terapeutice bazate pe abordarea
neurosenzorială se fundamentează pe principul refacerii funcţiei motorii
centrale şi ameliorarea performanţei motorii. Terapia ocupaţională îşi propune
dezvoltarea independenţei pacientului privind igiena corporală personală,
activităţi curente şi chiar deplasările.
Abordarea reabilitantă. Reabilitarea are sensul de revenire la abilitate
(mai precis de a-şi recăpăta abilitatea), ceea ce înseamnă maximă capacitate
fizică, intelectuală, socială, profesională şi economică posibilă pentru un
individ. Prin această abordare se încearcă o recuperare la un anumit grad de
abilitate care să-i permită pacientului să trăiască şi să muncească cu
capacitatea restantă.
In terapie accentul este pus mai ales pe
abilităţi, decât pe disabilităţi. Acest tip de abordare foloseşte măsuri care
ajută pacientul să trăiască cât mai independent posibil, cu disabilităţile
reziduale. Scopul este de a învăţă pacientul să înveţă muncească cu
disfuncţiile existente sau să-şi compenseze funcţiile fizice. Este un proces
dinamic care-i cere pacientului să devină membru în echipa de recuperare. Terapia ocupaţională se concentrează pe
minimalizarea barierelor disabilităţii î îndeplinirea rolurilor ocupaţionale.
Metodele de tratament sunt:
- Evaluarea şi
antrenarea activităţilor de autoîngrijire.
- Achiziţionarea şi
antrenamentul pentru folosirea dispozitivelor de asistare.
- Îmbrăcăminte
adaptată disfuncţiilor bolnavului.
- Activităţi casnice
şi îngrijirea copilului.
- Simplificarea
muncii şi consemnarea energiei.
- Activităţi legate
de profesie.
- Activităţi de
relaxare, în timpul liber.
- Antrenarea cu
proteze.
- Utilizarea
căruciorului cu rotile.
- Evaluarea şi
adaptarea locuinţei.
- Transportul în
comun.
- Adaptarea
arhitecturale.
- Achiziţia şi
antrenamentul în folosirea ajutoarelor pentru comunicare.
In terapie, se combină frecvent cele 3 tipuri de abordare a teraoiei
ocupaţinoale.
Obiectivele tratamentului
şi strategia aplicate se bazează pe rezultatele procesului de evaluare.
Obiective generale al tratamentului este acela de a readuce pacientul la
nivelul maxim de performanţă ocupaţională.
Planul de tratament
reprezintă esenţa practicii terapiei ocupaţionale. Un plan corect de tratament
se va elabora după ce s-au realizat următoarele:
-
analiza şi
interpretarea datelor obţinute în procesul de evaluare;
-
stabilirea
obiectivelor de tratament;
-
selectarea
unor mijloace terapeutice adecvate;
-
reevaluarea
periodică;
-
stabilirea
priorităţilor de tratament.
Planul de tratament se va stabili pe termen scurt şi pe termen lung şi
cuprinde:
- Culegerea de
date se va face din
documente medicale; din istoricul educaţional profesional şi social; din
interviul cu pacientul şi aparţinători.
- Analiza datelor
şi identificarea problemelor. Din datele culese se vor stabili disfuncţiile din aria performanţelor
ocupaţionale şi se va nota care dintre acestea beneficiază de mijloace
terapeutice din domeniul terapiei ocupaţionale, şi care de alte mijloace
terapeutice.
- Selectarea
schemei de tratament. In
funcţie de natura deficitului se va alege cea mai potrivită modalităţi de
abordare terapeutică.
- Stabilirea
obiectivelor tratamentului. Scopurile sunt exprimări cu
caracter general despre refacerea funcţională pe care o urmărim în viitor.
Ele sunt obiective pe termen lung ale recuperării. Obiectivele reprezintă
etapele intermediare pe care ni le propunem pentru atingerea scopului
următor.
Terapeutul împreună cu pacientul vor stabili obiectivele care trebuie
atinse la sfârşitul tratamentului şi se vor selecta metodele adecvate pentru
atingerea obiectivelor propuse. Aprecierea progresiei tratamentului se va face
prin aprezierea realizării obiectivelor propuse. In absenţa stabilirii unor
obiective bine definite nu vom avea o bază pentru selectarea unor mijloace
terapeutice adecvate şi va fi imposibil de apreciat eficienţa tratamentului.
Se va specifica dacă este
necesară folosirea unor echipamente speciale, instalaţii de asistenţă, adaptări
ale mediului ambiant, indicaţii verbale etc pentru ca pacientul să poată
desfăşura acţiunea propusă.
Alegerea mijloacele de
tratament
In funcţie de scopuri şi
obiective se vor selecta mijloacele terapeutice adecvate. Alegerea lor se va
face în funcţie şi de alţi factori, cum sunt:
- Stabilirea
scopului pe care şi-l propune pacientul.
- prognosticul
privind refacerea funcţiei pierdute.
- Stabilirea
precauţiilor şi contraindicaţiilor ce limitează aplicarea programului de
terapie ocupaţională.
- Ce alte tratamente
a mai primit pacientul.
- Care sunt
obiectivele celorlalte modalităţi terapeutice.
- Câtă energie
consumă pacientul pentru alte tipuri de terapie aplicate.
- Care este starea
generală de sănătate a pacientului.
- Ce preocupări şi
deprinderi profesionale are pacientul.
- In ce mediu social
şi cultural trăieşte.
- Ce roluri
îndeplineşte pacientul în comunitate.
- ce tipuri de
exerciţii şi activităţi sunt mai utile şi suscită interesul pacientului.
- ce echipamente
speciale şi adaptări la echipamentele terapeutice sunt necesare pentru ca
performanţa pacientului să fie la un nivel cât mai ridicat.
In timp se tratamentul se desfăşoară, terapeutul este obligat să observe
următoarele aspecte ....:
-
Obiectivele
propuse sunt proporţionale cu capacităţile şi nevoile pacientului?
-
Metodele
alese sunt cele mai adecvate pentru a îndeplini obiectivele propuse?
-
Pacientului i
se potrivesc metodele de tratament alese, le percepe ca fiind valoroase şi
merită osteneala de a le practica pentru scopurile propuse?
Pe baza acestor observaţii, terapeutul va face reevaluarea funcţională a
pacientului, folosind aceleaşi metode, se vor compara rezultatele cu cele
iniţiale şi se va aprecia progresul sau regresul, deci eficienţa tratamentului
ales.
Tratamentul este conceptul
î aşa fel, încât să pregătească pacientul pentru reîntoarcerea în mediul
familial şi în comunitate. Deseori terapia continuă la un nivel mai redus şi la
domiciliu.
Dacă programul iniţial de
tratament este eficient se vor face pregătirile necesare în vederea externării,
adică:
-
dotarea cu
dispozitive de asistenţă şi echipamente speciale;
-
stabilirea
unui program de exerciţii şi activităţi terapeutice la domiciliu;
-
efectuarea
unei vizite la domiciliu pentru a evalua dificultăţile pe care le ridică
locuinţa deficienţelor pacientului şi pentru a recomanda amenajările posibile;
-
se va lua
legătura cu sistemul de asistenţă la domiciliu (acesta unde există).
Se va acorda o atenţie deosebită pregătiri psihologice a bolnavului care
trebuie să se adapteze deficienţei pe care o prezintă. Membrii familiei vor fi
prezenţi să acorde suport emoţional pacientului şi vor fi instruiţi privind:
-
gradul în
care pacientul poate executa ADL-urile şi la ce îmbunătăţiri se mai pot
aştepta;
-
soluţii de
acces în locuinţe;
-
recomandări
privind adaptări şi modificări la domiciliu;
-
modul de a
obţine şi folosi dispozitive de asistenţă şi echipament pentru mobilitate;
-
informaţii
privind serviciile de asistenţă la domiciliu şi instituţiile în care pacienţi
pot fi internaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu